Acum câteva zile, am avut parte de o degustare de vinuri mai altfel. Am sărbătorit Ziua Basarabiei cu o degustare speciala, alături de crama Chateau Vartely. Ne-am întrunit, olteni și moldoveni laolaltă, la deja bine cunoscuta Crama 91. Tot la ei am petrecut și la împlinirea celor 11 ani de Craiova Blog Meet, așa că a fost locația ideală pentru a găzdui și această sărbătoare importantă.
De data aceasta nu s-au mai făcut tradiționalele asocieri vin + brânză, însă cei de la Chateau Vartely au compensat lipsa brânzeturilor cu nu mai puțin de opt vinuri oferite pentru degustare.
Istoria cramei
Reprezentanta cramei și bloggeriță devenită somelier, Svetlana Matvievici ne-a povestit că numele Chateau Vartely pleaca de la vechea denumire “Loc pentru cetate”. Crama a fost înființată în 2004, și este situată în centrul orașului Orhei din Moldova. Din 2008 s-a deschis și complexul turistic, oferind astfel și posibilitatea cazării. Dar și experiența unui restaurant autentic Moldovenesc, desigur, tururi viticole prin cramă. În zonele viticole Codru și Valul lui Traian Chateau Vartely deține 500 de hectare de vie. Zona Codru se focusează în special pe vinurile albe, iar Valul lui Traian se dedică vinurilor roșii.
Vinspirație Moldovenească
Svetlana a venit cu misiunea de ne vinspira în acea seară. Ne-a oferit tot ce are mai bun Republica Moldova, de la Viorica la Saperavi. Am avut onoarea de a degusta cele mai premiate vinuri ale Chateau Vartely. Vinuri precum cele din gama Individo, Totem sau Cameo. Pentru mai multe despre soiurile ce le caracterizează (Feteasca Neagră, Rara Neagră, Viorica sau Feteasca Regală) puteam să ”mergem” într-un tur virtual. Trebuia doar scanăm QR codul de pe etichetă. Din gama Cameo ne-am putut delecta cu Cameo Saperavi. Este un vin roșu sec, pe care l-aș recomanda în special gurmanzilor și amatorilor de carne roșie sau afumături. Însă Cameo Late Harvest este un vin ideal ca desert în loc de desert.
Inspiro a fost gama care mi-a plăcut cel mai mult dintre toate. Inspiro este un rose demisec, 100% din Muscat Roșu de Hamburg, dulce și răcoritoare. Simțeam aroma de cireșe coapte, parfum de trandafiri. Este un Rosé excelent servită cât mai rece, și un mod potrivit de a întâmpina vara devreme.
Taraboste – Un vin nobil, ca pentru aristocrați
Vedeta serii însă, a fost sticla de 3 litri de Taraboste. Cu note de prune, fum și vișine negre, acest vin se bea cu ochii închiși pentru ca amintirile să-ți cuprindă sufletul și corpul. Fiind un vin baricat din anul 2018, se șervete decantat iar noi l-am savurat ca fiind punctul culminant al evenimentului. Taraboste și-a câștigat locul în top 10 vinuri baricate din lume. Maturată timp de 33 de luni în baricuri de stejar și alcătuită din cupajul faimos Cabernet Sauvignon + Merlot. A rezultat un vin cu arome de fructe uscate și parfum de rozmarin.
Am decis că un desert intens cu ciocolată s-ar potrivi destul de bine cu acest vin, și dreptate am avut!
Pot spune cu încredere că Vinurile Chateau Vartely reprezintă trup și suflet tot are mai de preț Republica Moldova. Chiar îmi doresc să savurăm vinurile lor data viitoare, privind apusul de pe dealurile cramei.
Abia aștept următoarea degustare. Hai, noroc!